După cum ProSport a anunțat în ediția de astăzi, fostul portar de legendă al Stelei, Helmuth Duckadam, acum președinte la Steaua, va fi înlocuit cu Anghel Iordănescu. Portarul care a adus Stelei Cupa Campionilor Europeni în 1986 a fost adus la Steaua în vară, odată cu Ilie Dumitrescu. Coleg cu Duckdam în marea echipă a Stelei, Boloni crede că acesta are doar rol decorativ la echipă: „Duckadam riscă foarte mult. El rămâne simbolul României, rămâne eroul nostru. Mă deranjează că nu își dă seama că e o marionetă agățată în fața tribunei”, a spus actualul antrenor al lui Lens în august 2010.
Lucian Bălan a lansat și el un atac dur la adresa fostului său coleg: „Îmi pare rău că acest om, care mi-a fost coleg de cameră, din marele „Erou de la Sevilla”,a ajuns carne de tun pentru cei de la Steaua”.
ProSport vă prezintă trei evenimente care arată că Duckadam nu este consultat în luarea deciziilor la clubul roș-albastru.
1) Nu a știut de Burdujan
Invitat la o emisiune televizată, Duckadam a oferit gafa serii. „Am înțeles că Moraes nu o să mai vină la noi. În aceste condiții, Lăcătuș trebuie să se descurce până în vară cu lotul actual, deoarece nu o să-i mai fie transferat niciun jucător”. În schimb, în același timp, la alte posturi de televiziune, Gigi Becali și Mihai Stoica anunțau concomitent transferul lui Burdujan la Steaua.
2) Nu a știut de silenzio stampa
Un alt factor care a dat de înțeles că Helmuth Duckadam nu are nicio treabă cu lucrurile și deciziile de la Steaua s-a produs în momentul în care președintele roș-albaștrilor a aflat de la jurnaliști, după o zi, faptul că echipa a intrat în silenzio stampa. „Vorbiți serios? Acum aud și eu de la voi despre această decizie. Nu se poate înțelege această măsură, deoarece declarațiile unei ziariste vizavi de Brandan nu are legătură cu viața sportivă”, i-a contrat eroul de la Sevilla pe cei care au luat decizia.
3) Nu a știut de Iliev
Așa cum ne-a obișnuit în ultimul timp, Helmuth Duckadam a fost prins nepregătit și în cazul lui Iliev. Necunoscând faptul că patronul Stelei se află în negocieri avansate cu Iliev, președintele echipei din Ghencea a declarat: „Steaua e acoperită pe linia de fund, nu știu unde ar putea juca Iliev. Eu unul nu-l văd pe Gardoș să joace la mijloc, iar apoi Galamaz și Gardoș au evoluat foarte bine”. Imediat după aceste afirmații, Gigi Becali a anunțat la un alt post de televiziune că s-a înțeles cu fundașul bulgar să vină la Steaua.
4) Nu a putut să-și ajute foștii colegi
Un episod mai mult decât sugestiv a fost acela în care foștii săi colegi din generația de aur a Stelei, Lucian Bălan și Mihail Majearu au fost dați afară. Aceștia l-au rugat pe președintele Stelei să-i ajute sau măcar să intervină pentru ca ei să nu fie dați afară de la Centrul de Copii și Juniori. Povestește Lucian Bălan:
„Îmi pare rău ca Duckadam a ajuns în această postură, dar eu am spus asta de la început, că el este carne de tun acolo și nu are nicio putere. Cum mi-am dat seama? Păi ce sa înțeleg când l-am rugat pe fostul meu coleg și președintele clubului să-mi iau salariul și să nu fiu dat afară. Știi ce mi-a răspuns? ‘Piticule îmi pare rău, nu am ce să-ți fac, știi că nu decid eu. Oricum nu-i dau eu sfaturi lui Duckadam, dar cel mai bine ar fi să se retragă singur ca să nu ajungă aici‘ „, a declarat Bălan pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER